July 9, 2017
Lăbuș
Cățelul maidanez, gras și bătrân stătea la intrarea în parc. Cu ochii tulburi, plini de cerneală, blana brun decolorat, spatele lat de atâția ani. Avea aerul unui brad uscat. Nu-i era frică de trecători și biciclete, îi păreau cunoscute și indiferente ca asfaltul fierbinte în care se proțăpise.
Doar nasul i se mișca umed și viu, adulmecând orizontul șoselei. Parcă nu-i dăduseră încă târcoale toate secretele vieții și acum le căuta frenetic, în contratimp.
Avea o umbră de tristețe în el, ca orice lucru singur.
Dar, taman când mă pregăteam să-l imaginez într-o poveste în care stăpânul îi murise, casa în care trăise fusese demolată sau copilul cu care crescuse îl părăsise în buza parcului, aud din spatele meu:
“Lăbuș, aici esti!” Bătrânul cu tricou galben, mulat peste un corp gelatinos de Budha se apropie de el și-i pune cu blândețe un ham. “M-ai speriat!”
Apoi către mine: “Așa-i place să stea pe prispă la șosea!” Și râde.
Recent Comments